ORDONANTA Nr. 69 din 28 august 1997 privind bursele de marfuri EMITENT: GUVERNUL ROMÂNIEI PUBLICATA ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 227 din 30 august 1997 În temeiul prevederilor art. 107 alin. (1) si (3) din Constitutia României, precum si ale art. 1 lit. c) din Legea nr. 134/1997 pentru abilitarea Guvernului de a emite ordonante, Guvernul României emite urmatoarea ordonanta: CAP. 1 Dispozitii generale ART. 1 Bursele de marfuri sunt organisme cu putere de autoreglementare, organizate de catre comercianti în scopul facilitarii comertului lor pentru: a) vânzari sau achizitii la termen, având ca obiect marfuri cum sunt produsele agricole sau materiile prime destinate procesarii, din categoria acelora care prin natura lor sunt bunuri fungibile sau bunuri mobile prin anticipatie; b) vânzari sau achizitii la termen de titluri pe marfuri, de tipul warantului sau contractului forward, futures sau cu optiuni; c) vânzari sau achizitii la termen de active monetare si financiare sau titluri pe active monetare sau financiare; d) navlosiri, asigurari maritime, fluviale sau pentru marfuri. ART. 2 Bursele de marfuri se înfiinteaza în baza Legii nr. 31/1990, cu modificarile si completarile ulterioare, sub forma societatilor comerciale pe actiuni, cu un capital subscris si varsat integral la data înmatricularii lor. ART. 3 În întelesul prezentei ordonante, notiunile de mai jos se definesc astfel: a) activ monetar se refera la moneda nationala emisa de Banca Nationala a României în conformitate cu Legea nr. 34/1991 sau la devize liber convertibile; b) activ financiar este o valoare mobiliara emisa de stat sau de catre o unitate administrativ-teritoriala, cum ar fi un certificat de trezorerie, o obligatiune cu dobânda fixa, variabila sau indexata, ori un portofoliu de valori mobiliare, ce face obiectul cotarii la bursa de valori, dar cu negociere pe piata la termen sau cu optiuni organizate la bursele de marfuri, în baza unui instrument sintetic, cum este un indice de bursa, precum si un indice de bursa calculat în baza unui alt indice de bursa; c) agentie de brokeraj este o societate comerciala sau o sucursala a unei societati comerciale, cu calitatea de membru al unei burse de marfuri, de membru afiliat la o bursa de marfuri sau de membru compensator, având ca obiect de activitate negocierea ofertelor si perfectarea contractelor la bursa în cont propriu sau în contul unor terti; d) broker este o persoana fizica ce are în atributia sa exclusiva negocierea ofertelor de vânzare si de cumparare în contul unei agentii de brokeraj, precum si navlosirea, asigurarea maritima si fluviala; e) bunuri fungibile sunt bunuri determinate generic, care pot fi înlocuite unele cu altele în executarea unei obligatii contractuale; f) bunuri mobile prin anticipatie sunt bunuri care prin natura lor sunt imobile, dar partile contractante le considera ca fiind mobile, cum sunt recoltele viitoare; g) contract de bursa este o tranzactie la termen sau cu optiuni pe futures, conform reglementarilor din prezenta lege; h) informatie privilegiata semnifica o informatie ce nu este destinata publicului, în legatura cu ofertele formulate pentru vânzarea sau achizitia marfurilor, emisiunea bonurilor de trezorerie sau a obligatiunilor de stat si a celor emise de catre unitatile administrativ-teritoriale, precum si în legatura cu negocierea contractelor futures, având ca obiect un portofoliu de valori mobiliare cotate la bursele de valori, dar al caror curs se calculeaza pe un activ financiar negociat la bursele de marfuri care, daca ar fi adusa la cunostinta publicului, ar influenta cursurile la bursa; i) informatie confidentiala este o informatie cu privire la continutul unui înscris sau document privitor la o bursa de marfuri, agentie de brokeraj, casa de compensatie sau societate de consultanta sau în legatura cu angajamentele patrimoniale ale acestora, care, daca ar fi adusa la cunostinta publicului sau unei societati comerciale concurente, cum ar fi o bursa de marfuri, agentie de brokeraj, casa de compensatie sau societate de consultanta, ar influenta tranzactiile pe piata la termen si cu optiuni, ar afecta în mod artificial raportul cerere-oferta ori ar aduce prejudicii morale sau materiale unei burse de marfuri, agentii de brokeraj, case de compensatie sau societati de consultanta; j) membru al bursei este o societate comerciala cu calitatea de actionar al unei burse de marfuri, care a obtinut dreptul de a efectua tranzactii pe piata la disponibil, la termen si cu optiuni, sau numai pe piata la disponibil, în baza unei autorizatii eliberate de catre Comisia operatiunilor la termen, conform art. 6 lit. c) din prezenta ordonanta; k) membru compensator este o agentie de brokeraj ce detine calitatea de actionar la o casa de compensatie, concomitent cu calitatea de membru al unei burse de marfuri, sau numai de actionar al casei de compensatie si de membru afiliat la o bursa de marfuri; l) ordine de bursa sunt instructiuni ferme, transmise în scris sau verbal de catre un client agentiei sale de brokeraj, ori de catre o agentie brokerului sau, care consemneaza modalitatea de negociere a unei oferte de vânzare sau de cumparare pe piata la disponibil, la termen sau cu optiuni; m) piata la disponibil se refera la negocierea ofertelor si perfectarea contractelor forward si spot; n) piata la termen se refera la o piata specializata, organizata de catre o bursa de marfuri pentru negocierea ofertelor si perfectarea contractelor futures; o) piata cu optiuni se refera la o piata organizata de o bursa de marfuri pentru negocierea ofertelor si perfectarea contractelor cu optiuni pe futures; p) societate de consultanta bursiera este o societate comerciala care presteaza servicii de consulting în contul unor terti, privind tehnica negocierii la bursa, analiza pietelor la disponibil, la termen si cu optiuni, precum si studii de evaluare a pietei bursiere; r) societate de expertiza contabila este o societate comerciala care a dobândit aceasta calitate în temeiul Ordonantei Guvernului nr. 65/1994, aprobata si modificata prin Legea nr. 42/1995. CAP. 2 Comisia operatiunilor la termen ART. 4 Supravegherea tranzactiilor pe pietele la termen, la disponibil si cu optiuni se exercita de catre Comisia operatiunilor la termen, autoritate administrativa autonoma, învestita cu personalitate juridica prin hotarâre a Guvernului si supusa controlului Parlamentului României. ART. 5 (1) Comisia operatiunilor la termen functioneaza pe baza statutului propriu. (2) Comisia operatiunilor la termen este compusa din sapte membri, numiti pe un mandat de cinci ani, inclusiv presedintele si vicepresedintele, de catre Parlament, în sedinta comuna a camerelor, dupa cum urmeaza: - doi membri propusi de Biroul permanent al Senatului; - doi membri propusi de Biroul permanent al Camerei Deputatilor; - un membru propus de Guvern; - un membru propus de intermediari autorizati sa opereze pe piata valutara interbancara sau de asociatia lor profesionala; - un reprezentant al burselor de marfuri, propus de acestea. (3) Pentru a putea fi numit membru al Comisiei operatiunilor la termen, candidatul trebuie sa fie cetatean român, cu domiciliul în România, sa aiba o buna reputatie si experienta în domeniul economic sau juridic. (4) Membrii Comisiei operatiunilor la termen, precum si angajatii acestui organism nu se pot angaja în mod direct sau indirect, prin prepusi, reprezentanti sau mandatari în tranzactii la o bursa de marfuri. De asemenea, membrii Comisiei operatiunilor la termen sau angajatii acestui organism nu au dreptul sa detina functii la o institutie publica din sistemul administratiei publice centrale, alta decât aceea în serviciul careia se afla, sa fie angajati, actionari, asociati sau colaboratori la o bursa de valori sau de marfuri, la o casa de compensatie care deserveste o bursa de marfuri sau de valori, precum si la o agentie de brokeraj sau la o societate de consultanta. (5) Membrii Comisiei operatiunilor la termen: a) nu pot fi soti si nici rude pâna la gradul al patrulea inclusiv, cu persoane care detin functia de Presedinte al României, de presedinte al uneia din cele doua Camere ale Parlamentului, de membru al Guvernului, de guvernator al Bancii Nationale a României, de presedinte al consiliului de administratie sau administrator la o banca comerciala ori societate de asigurare, precum si cu membrii Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare; b) nu pot fi membri ai unui partid politic; c) nu trebuie sa fi fost declarati faliti; d) nu trebuie sa aiba cazier judiciar. (6) Membrii Comisiei operatiunilor la termen sunt obligati sa notifice în scris Parlamentului României, în termen de 5 zile, aparitia oricareia dintre incompatibilitatile prevazute la alin. (4) si (5). În perioada cuprinsa între data notificarii si data deciziei Parlamentului, membrii Comisiei operatiunilor la termen sunt considerati suspendati de drept. (7) Mandatul unui membru al Comisiei operatiunilor la termen înceteaza la expirarea termenului pentru care a fost numit, precum si prin demisie sau revocare de catre Parlamentul României la aparitia sau luarea la cunostinta de aparitia uneia dintre incompatibilitatile prevazute la alin. (4) si (5). ART. 6 (1) Comisia operatiunilor la termen are urmatoarele atributii: a) sa emita norme cu privire la autorizarea, înregistrarea si functionarea burselor de marfuri, agentiilor de brokeraj, brokerilor si caselor de compensatie, societatilor de expertiza contabila pentru bursele de marfuri, agentiilor de brokeraj si caselor de compensatie; b) sa avizeze sau sa anuleze regulamentele de functionare emise de fiecare bursa de marfuri, dupa verificarea conformitatii lor cu dispozitiile prezentei ordonante, si sa emita recomandari cu privire la continutul regulamentelor de bursa, pentru a asigura conformitatea acestora cu prezenta ordonanta; c) sa autorizeze bursele de marfuri, agentiile de brokeraj, casele de compensatie, societatile de consultanta si brokerii care îsi desfasoara activitatea în cadrul pietelor la termen si cu optiuni sau în legatura cu acestea si sa întocmeasca si sa pastreze un registru de evidenta a persoanelor autorizate; d) sa retraga temporar sau sa anuleze autorizatia de functionare unei agentii de brokeraj, unui broker, unei burse de marfuri, case de compensatie, societati de consultanta sau de expertiza contabila, în cazul în care acestia aduc prejudicii morale sau materiale comerciantului în contul caruia au operat; e) sa emita reguli disciplinare generale pentru agentiile de brokeraj si brokerii lor privind negocierea ofertelor, executarea ordinelor, pentru a asigura transparenta tranzactiilor, regulile de publicitate si de concurenta loiala, precum si reguli cu privire la primirea si transmiterea informatiilor privilegiate sau confidentiale; f) sa clasifice operatiunile de bursa, ordinele de bursa si notele de încheiere care se întocmesc de catre brokeri pentru fiecare tranzactie încheiata; g) sa anuleze regulamentele, regulile sau deciziile emise de catre o bursa de marfuri sau sa dispuna retragerea sau anularea unui ordin de vânzare- cumparare, daca acestea sunt emise, se executa ori au fost executate cu încalcarea prevederilor prezentei ordonante sau a regulamentelor de bursa, emise în conformitate cu dispozitiile acesteia; h) sa dispuna anularea unui contract futures sau cu optiuni, daca acesta a fost perfectat în baza unei informatii privilegiate, confidentiale sau a unei întelegeri precontractuale între doi clienti prin agentiile lor de brokeraj ori între acestea; i) sa ordone caselor de compensatie sa majoreze nivelul valoric al garantiilor constituite de fiecare agentie de brokeraj pentru a opera pe piata la termen si cu optiuni, în cazul în care nivelul cotarii diverselor tipuri de marfuri sau volumul tranzactiilor la termen influenteaza negativ economia nationala; j) sa stabileasca nivelul tarifelor percepute pentru serviciile pe care le asigura; k) sa arbitreze litigiile aparute între bursele de marfuri, prin serviciul sau de contencios, precum si între acestea si agentiile de brokeraj; l) sa verifice legalitatea hotarârii de excludere a unei agentii de brokeraj din asociatia bursei si sa o respinga daca nu este legala; m) sa delege functionarilor sai una sau mai multe din prerogativele cu care este învestita prin lege, pentru supravegherea activitatii burselor de marfuri si pentru cercetarea faptelor prin care s-au încalcat dispozitiile ordonantei de fata si regulamentele pe care le-a emis; delegarea priveste desemnarea persoanei învestite, atributiile, categoriile de acte pe care le poate emite, precum si durata delegarii; n) sa efectueze investigatii la bursele de marfuri, casele de compensatii, agentiile de brokeraj sau societatile de consultanta si de expertiza contabila, în orice moment, si de a împuternici, în acest sens, pe propriii sai functionari sau experti angajati; o) sa încheie acorduri cu institutii similare din alte tari, sa colaboreze cu Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare si cu Banca Nationala a României, în scopul dezvoltarii pietei bursiere; p) sa înainteze Guvernului propuneri de amendare a cadrului legislativ cu privire la reglementarea activitatii burselor de marfuri. (2) Comisia operatiunilor la termen îsi va stabili prin regulament propriu structura organizatorica si atributiile personalului de conducere si de executie. ART. 7 Comisia operatiunilor la termen întocmeste anual un raport asupra activitatii sale si un raport separat asupra activitatii burselor de marfuri si a caselor de compensatie, pe care le trimite spre dezbatere Parlamentului României, prin comisiile economice ale acestuia, în termen de cel mult 3 luni de la încheierea exercitiului financiar-bugetar. ART. 8 (1) Deciziile, regulamentele, avizele si recomandarile Comisiei operatiunilor la termen, emise în exercitarea competentelor sale potrivit art. 6, sunt înscrisuri oficiale si se publica în Monitorul Oficial al României, Partea I. (2) Actele emise de Comisia operatiunilor la termen, cu încalcarea dispozitiilor prezentei ordonante, pot fi atacate, de la data publicarii lor, la Curtea de apel constituita în prima instanta, conform art. 3 alin. 1, din Codul de procedura civila, precum si art. 1 si 6 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990. ART. 9 Toate cheltuielile privind înfiintarea si organizarea Comisiei operatiunilor la termen sunt finantate din bugetul de stat. Cheltuielile privind functionarea respectivei comisii sunt finantate din tarifele percepute pentru serviciile pe care le asigura, precum si din amenzile ce vor fi aplicate burselor de marfuri, agentiilor de brokeraj, caselor de compensatii, societatilor de consultanta sau brokerilor pentru nerespectarea dispozitiilor ordonantei de fata sau a regulamentelor emise de Comisia operatiunilor la termen, în aplicarea acesteia. ART. 10 Pentru functionarea Comisiei operatiunilor la termen si a reprezentantelor sale teritoriale, organizate la nivelul fiecarui judet, Guvernul si autoritatile administratiei publice locale, dupa caz, vor atribui în folosinta spatii, terenuri si cladiri din domeniul public de interes national sau local, în termen de 90 de zile de la formularea cererii de catre Comisia operatiunilor la termen. CAP. 3 Structura burselor de marfuri Sectiunea I Membrii bursei, membrii afiliati ART. 11 Persoanele înscrise în asociatia bursei au dreptul sa negocieze, cu respectarea urmatoarelor conditii: a) membrii bursei care sunt actionari la o casa de compensatie pot efectua tranzactii atât pe piata la disponibil, cât si pe piata la termen si cu optiuni; b) membrii bursei care nu sunt actionari la o casa de compensatie pot efectua tranzactii pe piata la termen si cu optiuni numai prin intermediul unui membru al bursei care este actionar la o casa de compensatie. ART. 12 (1) Drepturile unui membru al bursei, asa cum sunt reglementate la art. 11, se pierd prin excludere. Excluderea nu aduce atingere drepturilor care decurg din calitatea de actionar al unei persoane la o bursa de marfuri. (2) Sanctiunea de excludere se pronunta motivat de catre asociatia bursei, în conditiile si situatiile prevazute la art. 18 lit. d) din prezenta lege, si poate fi contestata în termen de 15 zile la comisia arbitrala a bursei sau la o instanta judecatoreasca competenta. (3) Hotarârea de excludere se afiseaza în localul bursei de marfuri la care cel exclus a tratat afaceri si se comunica celorlalte burse de marfuri din tara, precum si Comisiei operatiunilor la termen si se publica într-un ziar de mare circulatie sau în Monitorul Oficial al României. ART. 13 (1) Asociatia bursei poate hotarî ca terte persoane juridice sa devina membri afiliati ai bursei, daca, în prealabil, acestea au încheiat, cu un membru al bursei, un contract de franciza pentru a presta servicii de brokeraj. (2) Membrii afiliati negociaza la bursa, în aceleasi conditii ca si membrii bursei, de la data la care au obtinut autorizatie de functionare de la Comisia operatiunilor la termen. Sectiunea a II-a Consiliul bursei ART. 14 (1) Activitatea curenta a unei burse de marfuri este asigurata de un consiliu numit de catre adunarea generala a actionarilor bursei, dintre functionarii sai, pentru o perioada de 4 ani, în conformitate cu dispozitiile art. 93 din Legea nr. 31/1990, cu modificarile si completarile ulterioare. (2) Membrii consiliului de bursa nu pot fi administratori sau cenzori, actionari sau asociati la o bursa de marfuri, casa de compensatie, agentie de brokeraj, societate de consultanta sau societate de expertiza contabila pentru o agentie de brokeraj, casa de compensatie ori bursa de marfuri. (3) Membrii consiliului de bursa au urmatoarele atributii: a) sa elaboreze regulamentul de functionare si sa-l supuna aprobarii consiliului de administratie, asociatiei bursei si Comisiei operatiunilor la termen; b) sa stabileasca cuantumul tarifelor cuvenite bursei pentru ofertele care se negociaza, contractele care se înregistreaza, precum si cuantumul taxelor pentru accesul în localul bursei pentru persoanele care nu sunt membrii bursei sau membri afiliati. ART. 15 Activitatea consiliului de bursa este coordonata de un presedinte numit în conformitate cu art. 93 alin. 4 din Legea nr. 31/1990, care, pe lânga atributiile prevazute în contractul si statutul bursei, este învestit: a) sa fixeze zilele si orele pentru sedintele de bursa si sa decida întocmirea si publicarea cursurilor, dupa fiecare zi de tranzactii; b) sa dispuna organizarea supravegherii modului în care brokerii respecta regulile de conduita privind negocierea în localul burselor; c) sa întrerupa o sedinta de bursa, în cazul în care cotatiile la o marfa sau un grup de marfuri, ori activ monetar sau financiar, înregistreaza o fluctuatie mai mare sau mai mica decât fluctuatia permisa prin regulamentul bursei; d) sa abiliteze o persoana, care în mod obisnuit coordoneaza sedintele de bursa pe o sectiune, sa execute achizitiile publice sau vânzarile dispuse de Guvern prin Ministerul Industriei si Comertului sau prin Ministerul Finantelor; e) sa puna la dispozitia Comisiei operatiunilor la termen registrul jurnal al bursei sau orice alt act solicitat, pentru verificarea modului în care sunt respectate dispozitiile ordonantei de fata, regulile de bursa sau regulamentele emise de catre Comisia operatiunilor de bursa în temeiul acesteia. Sectiunea a III-a Asociatia bursei ART. 16 Asociatia unei burse cuprinde toti comerciantii cu calitatea de membru al bursei care efectueaza tranzactii pe piata la disponibil, la termen si cu optiuni, daca sunt înscrisi la Oficiul Registrului comertului si au obtinut autorizatie de functionare de la Comisia operatiunilor la termen. ART. 17 (1) Asociatia bursei se întruneste în adunarea generala cel putin o data pe an, în prima decada a lunii decembrie, si este legal constituita cu jumatate din numarul total al membrilor sai. Deciziile asociatiei se iau cu majoritatea absoluta a voturilor membrilor prezenti. (2) Votul este secret când împrejurarile necesita o asemenea masura sau la cererea a cel putin zece membri; totusi, când adunarea generala procedeaza la alegerea presedintelui sau sau a vicepresedintelui, votul este întotdeauna secret. (3) Daca la o convocare nu s-a întrunit jumatate din numarul de membri, atunci, în termen de 15 zile, se convoaca o noua adunare, care este legal constituita indiferent de numarul membrilor prezenti. ART. 18 Asociatia bursei are urmatoarele atributii: a) sa dezbata si sa aprobe regulamentul de functionare al bursei si orice amendament la acest regulament; b) sa ateste brokerii pe categorii, în functie de piata pe care opereaza; c) sa dezbata raportul de activitate al bursei, întocmit de catre consiliul bursei, pe care sa-l înainteze Comisiei operatiunilor la termen; d) sa pronunte motivat suspendarea de la negocieri a brokerilor pentru o perioada de la 1 la 6 luni sau excluderea lor, în cazul unor abateri grave de la normele de conduita emise de Comisia operatiunilor la termen si de la regulamentul de functionare a bursei; e) sa hotarasca suspendarea agentiilor de brokeraj de la negocieri pe o perioada de la 1 la 6 luni, în cazul unor abateri grave de la normele de conduita emise de Comisia operatiunilor la termen si de la regulamentul de functionare al bursei sau pentru neachitarea taxelor cuvenite bursei; f) sa aprobe sau sa respinga cererile adresate de terte persoane juridice pentru dobândirea calitatii de membru afiliat al bursei; g) sa pronunte excluderea din asociatie a unei agentii de brokeraj, daca aceasta a savârsit abateri grave de la regulamentul bursei si de la normele de conduita emise de catre Comisia operatiunilor la termen, de natura sa produca prejudicii morale sau materiale unui comerciant în contul caruia a operat sau pentru starea de faliment declarata prin hotarâre judecatoreasca; h) sa dezbata orice probleme ale asociatiei, altele decât cele prevazute în contractul si statutul bursei potrivit Legii nr. 31/1990, cu modificarile si completarile ulterioare. CAP. 4 Prestarea serviciilor de brokeraj Sectiunea I Agentiile de brokeraj ART. 19 Societatile comerciale înmatriculate la Registrul comertului, care doresc sa presteze servicii de brokeraj vor obtine o autorizatie de la Comisia operatiunilor la termen. ART. 20 Autorizarea unei agentii de brokeraj de catre Comisia operatiunilor la termen este conditionata de examinarea: a) constituirii legale ca societate comerciala, potrivit Legii nr. 31/1990, cu modificarile si completarile ulterioare; b) obiectului de activitate prevazut în contractul de societate si în statut; c) nivelului de capital social minim necesar pentru a presta servicii de brokeraj; d) existentei într-un cont la casa de compensatie sau la o societate bancara a unui fond de risc, pentru acoperirea eventualelor pierderi înregistrate pe piata la termen sau cu optiuni. ART. 21 Prestarea serviciilor de brokeraj se refera la: a) negocierea ofertelor si perfectarea contractelor pe piata la disponibil, la termen sau cu optiuni în contul unor terte persoane-subiecte de drept comercial sau în cont propriu; b) navlosiri, asigurari maritime si fluviale în contul unor terte persoane- subiecte de drept comercial; c) gestiune pe baza de mandat pentru constituirea garantiilor la contractele futures si pentru plata premium-lui la contractele cu optiuni perfectate în contul unor terti; d) negocierea, în baza unui mandat, în scopul obtinerii de credite de la banci pentru acoperirea partiala a tranzactiilor la termen. ART. 22 (1) Agentiile de brokeraj, prin brokerii lor, garanteaza negocierea, executarea unui ordin de vânzare sau de cumparare ori realizarea unui contract si raspund, în cazul executarii unui contract la scadenta, de transmiterea tuturor informatiilor privind predarea marfii, plata pretului si îndeplinirea obligatiilor asumate prin intermediul lor. De asemenea, agentiile de brokeraj sunt obligate sa pastreze confidentialitatea în legatura cu persoana în numele careia negociaza, cu exceptia cazului în care aceasta se afla în stare de lichidare judiciara. (2) Agentiile de brokeraj sunt obligate sa execute cu buna-credinta, confidentialitate si diligenta ordinele care le sunt transmise de clientii lor, în ordinea în care le-au primit, si sa le înscrie alaturi de contractele pe care le-au încheiat în registrele pe care Codul comercial sau alte legi le impun. (3) Prin buna-credinta se întelege obligatia unei agentii de brokeraj si a brokerului sau de a apara interesele clientilor pe care îi reprezinta; prin confidentialitate se va întelege obligatia unei agentii de brokeraj si a brokerului sau de a nu divulga unei firme concurente ordinele pe care le-a primit si operatiunile ce urmeaza a le încheia sau pe care le-a încheiat; prin diligenta se va întelege obligatia unei agentii de brokeraj de a negocia printr- un broker o oferta, strict în conformitate cu instructiunile primite în mod legal printr-un ordin. ART. 23 Unei agentii de brokeraj îi este interzis: a) sa se asocieze cu alta agentie de brokeraj pentru executarea în comun a tuturor ordinelor primite sau a unei parti din acestea, fara acordul clientului sau; b) sa lichideze prin compensare contractele la termen fara acordul prealabil al clientului sau, cu exceptia situatiei în care clientul nu a achitat comisionul, pentru cazuri fortuite, conform normelor stabilite de catre bursa, ori pentru nerespectarea regulilor impuse de casa de compensatie; c) sa ofere garantii speciale pentru îndeplinirea operatiunilor cu care a fost însarcinat; d) sa primeasca un ordin de bursa de la o persoana aflata în reorganizare sau lichidare judiciara; e) sa perfecteze un contract fara plata taxelor cuvenite bursei; f) sa transmita un ordin de bursa pe piata, la termen sau cu optiuni, fara constituirea garantiilor cerute de casa de compensatie sau plata primei. ART. 24 Agentiile de brokeraj sunt în drept a lua de la clientii lor orice masura de protectie în contra riscului financiar propriu, rezultând din garantarea contractelor perfectate prin intermediul lor. Sectiunea a II-a Brokerii ART. 25 (1) Brokerii care negociaza ofertele la vânzare si/sau la cumparare sunt numiti separat pentru piata la disponibil, la termen si cu optiuni, potrivit comertului pe care o bursa de marfuri îl faciliteaza. (2) Brokerii care functioneaza la bursa în sectiuni destinate navlosirilor au în atributiile lor exclusive transportul fluvial si maritim. (3) Brokerii specializati în asigurari maritime si fluviale sau pentru marfuri au în atributiile lor numai încheierea contractelor de asigurare, fixarea cuantumului primelor de asigurare pentru riscurile de navigatie, precum si pentru alte riscuri admise prin regulamentul de functionare al bursei. ART. 26 (1) Brokerii sunt autorizati de catre Comisia operatiunilor la termen, în baza certificatului de atestare obtinut de la bursa de marfuri la care îsi vor desfasura activitatea. (2) Pentru obtinerea certificatului de atestare, solicitantul trebuie sa aiba vârsta minima de 21 de ani si exercitiul drepturilor civile. De asemenea, solicitantul trebuie sa faca dovada absolvirii cursurilor de învatamânt universitar în domeniul economic sau juridic. (3) Nu pot obtine certificatul de atestare persoanele cu antecedente penale, persoanele destituite anterior pentru abateri disciplinare în calitatea lor de broker, conform normelor emise de Comisia operatiunilor la termen în temeiul art. 6 lit. d) si a art. 18 lit. d) din prezenta ordonanta, precum si agentii de schimb de la bursele de valori. ART. 27 Brokerilor le este interzis: a) sa fie actionari, asociati ori administratori sau cenzori la o bursa de marfuri, casa de compensatie, agentie de brokeraj concurenta, la o societate de consultanta sau de expertiza contabila, autorizate de Comisia operatiunilor la termen; b) sa negocieze sau sa încheie contracte la bursa sau în afara localului bursei, în numele si contul lor, în mod direct sau prin persoane interpuse; c) sa negocieze ofertele la vânzare sau la cumparare pentru perfectarea unui contract futures sau cu optiuni în afara localului bursei; d) sa execute un ordin si sa negocieze ofertele în baza unei informatii privilegiate sau confidentiale; e) sa execute ordine pentru cei aflati în procedura de redresare sau lichidare judiciara; f) sa execute ordine în mod discretionar. ART. 28 (1) Brokerii sunt obligati sa execute cu buna-credinta, discretie si diligenta ordinele de vânzare-cumparare care le sunt transmise, în ordinea primirii lor, si sa înregistreze ordinele si contractele pe care le perfecteaza în registrul jurnal al bursei si în carnetul lor cu note de încheiere. (2) Prin buna-credinta se întelege obligatia ca fiecare broker sa apere interesele agentiei de brokeraj pe care o reprezinta; prin discretie, obligatia de a nu divulga ordinul cu care a fost însarcinat, operatiunile ce urmeaza a le încheia sau pe care le-a încheiat, precum si de a pastra confidentialitatea datelor înscrise în carnetul cu note de încheiere si în jurnalul bursei; prin diligenta se întelege obligatia de a negocia în conformitate cu instructiunile primite în mod legal printr-un ordin. CAP. 5 Organizarea pietelor la disponibil, la termen si cu optiuni Sectiunea I Tranzactiile ART. 29 (1) Bursele de marfuri pot înfiinta, potrivit dreptului lor de autoreglementare, piete specializate pentru facilitarea tranzactiilor la disponibil, la termen si cu optiuni. (2) Organizarea pietelor la termen si cu optiuni este permisa, fiecare în parte, numai cu autorizarea prealabila a Comisiei operatiunilor la termen. (3) O piata la disponibil poate fi organizata, fara autorizarea prealabila a Comisiei operatiunilor la termen, numai daca societatea comerciala care a înfiintat-o a fost autorizata sa functioneze ca bursa de marfuri, în conformitate cu prevederile art. 6 lit. c) din prezenta ordonanta. (4) Contractele de bursa perfectate de catre o persoana juridica neautorizata sau în cadrul unei burse care nu a primit autorizare pentru organizarea pietei la disponibil, la termen sau cu optiuni sunt nule de drept. (5) La bursele de marfuri în cadrul fiecarei piete organizate, sedintele de bursa se desfasoara în mod distinct, conform regulilor licitatiei cu strigare sau în circuit informatizat. (6) Sedintele de bursa sunt conduse de un coordonator de sedinta, numit de consiliul bursei, cu urmatoarele atributii: a) sa deschida/sa închida sedintele de bursa; b) sa permita executarea ordinelor de vânzare-cumparare; c) sa confirme perfectarea contractelor si sa afiseze cursurile; d) sa întrerupa sedintele de bursa, cu avizul presedintelui consiliului bursei; e) sa permita, la ordinul statului, executarea de vânzari sau achizitii în contul statului, având ca obiect marfuri de natura celor care se comercializeaza la bursa; f) sa permita, la ordinul statului, executarea de vânzari sau achizitii având ca obiect marfuri de natura acelora care se comercializeaza la bursa, pentru operatiunile de export-import realizate de catre societati comerciale în cadrul acordurilor comerciale guvernamentale, cu decontarea în conturile de clearing, barter si cooperare economica internationala. Sectiunea a II-a Oferta si acceptarea, contractele de bursa ART. 30 (1) Oferta de vânzare/cumparare reprezinta manifestarea de vointa ferma si irevocabila a unui comerciant de a perfecta un contract, în conformitate cu regulamentul de functionare al bursei si cu prevederile prezentei ordonante. (2) Pentru a fi valabila, oferta trebuie sa fie ferma, sa fie formulata în mod expres, verbal sau în scris, potrivit regulilor de publicitate impuse de regulamentul bursei, si sa fie completa. (3) Oferta este valabila pâna în momentul în care a fost acceptata în mod expres sau respinsa în mod expres ori tacit, în timpul desfasurarii sedintei de bursa. ART. 31 (1) Oferta se negociaza de catre un broker, în baza unui ordin de bursa, pentru perfectarea: a) contractelor spot si forward pe piata la disponibil; b) contractelor futures sau cu optiuni, în cadrul pietelor la termen si cu optiuni. (2) Prin spot se întelege un contract de vânzare-cumparare, cu executare imediata sau cu executare în cel mult 10 zile de la data la care a fost înscris în registrul jurnal al bursei. (3) Forward este un contract de vânzare-cumparare, cu termen suspensiv, care se executa la scadenta convenita de parti; termenul unui contract forward poate fi stabilit pâna la 18 luni, dar nu mai putin de 10 zile. (4) Prin futures se întelege un contract de vânzare-cumparare, cu clauze uniforme, ce confera fiecarei parti: - posibilitatea de a-l compensa oricând pâna la împlinirea termenului; - posibilitatea de a-si executa obligatiile contractuale la scadenta convenita, în baza unei notificari; o data cu transmiterea notificarii, obligatiile contractuale se executa într-un interval de timp ce nu poate fi mai mare de 10 zile. (5) Termenul unui contract futures poate fi de pâna la 18 luni, dar nu mai putin de 10 zile. (6) Contractul futures este evidentiat în cont la casa de compensatie, în registrele bursei si ale agentiei de brokeraj în contul careia s-a negociat si în sistemul lor electronic, precum si în carnetul cu note de încheiere al brokerului. (7) Prin contractul cu optiuni se întelege o conventie ce confera unei persoane dreptul, dar nu si obligatia, de a vinde ori de a cumpara o cantitate determinata dintr-o marfa, un activ monetar, financiar sau un contract futures, la un pret convenit, denumit pret de exercitiu, într-un termen definit sau la expirarea acestuia, în schimbul platii unei prime. Cel ce detine o optiune poate sa-si exercite dreptul sau pâna la scadenta contractului, sa abandoneze optiunea pâna la scadenta contractului sau sa-si compenseze contractul. ART. 32 (1) Achizitiile si vânzarile la termen ori contractele cu optiuni se efectueaza numai în localul burselor de marfuri, în sectiuni distincte, organizate în functie de clasa de produs, natura tranzactiei si scadenta contractuala, în orele stabilite pentru sedintele de bursa, sub sanctiunea nulitatii lor. (2) Contractele spot si forward, precum si navlosirea si asigurarea maritima si fluviala se negociaza de catre agentiile de brokeraj în localul burselor sau în afara acestora, cu obligatia fiecarei agentii de brokeraj de a le înscrie în registrul jurnal al bursei în termen de o zi, sub sanctiunea nulitatii lor. (3) Obligatiile ce incumba partilor din contractele spot si forward, din contractele futures necompensate pâna la scadenta, precum si din contractele cu optiuni la cumparare sau vânzare, neexercitate pâna la expirarea termenului, se executa la scadenta, în zilele de bursa, stabilite conform regulamentului de functionare al fiecarei burse de marfuri. Sectiunea a III-a Operatiunile de bursa ART. 33 (1) Operatiunile de bursa sunt tehnici comerciale privind negocierea ofertelor, perfectarea si conexarea contractelor futures, forward si spot, în scopul acoperirii riscurilor financiare determinate de volatilitatea preturilor sau al obtinerii unui profit. (2) Mecanismele specifice efectuarii operatiunilor de bursa sunt prevazute în regulamentul de functionare al fiecarei burse de marfuri, în temeiul puterii lor de autoreglementare. CAP. 6 Casa de compensatie ART. 34 (1) Tranzactiile pe piata la termen sau cu optiuni se efectueaza printr-o casa de compensatie, a carei activitate se stabileste prin regulament propriu de functionare, cu avizul Comisiei operatiunilor la termen. (2) Casa de compensatie se înfiinteaza ca societate comerciala pe actiuni de catre membrii unei burse de marfuri, societati bancare si de asigurare, în scopul evidentei contractelor futures si cu optiuni, garantarii acestora, precum si decontarii lor. (3) Pentru functionarea pietelor la termen sau cu optiuni, casa de compensatie îndeplineste urmatoarele atributii: a) deschide conturi pentru fondurile de rezerva ale membrilor compensatori; b) înregistreaza si garanteaza contractele futures; c) îsi asuma obligatia de a deveni parte în toate contractele futures negociate în localul burselor, prin novatie; d) asigura executarea contractelor futures necompensate pâna la scadenta, conform regulilor sale de operare pe piata la termen; e) solicita fonduri banesti pentru perfectarea contractelor futures, pentru mentinerea acestor contracte pe piata la termen pâna la compensare sau scadenta, dupa caz; f) reevalueaza pozitia de piata a fiecarui contract futures necompensat; g) înregistreaza contractele cu optiuni si colecteaza primele platite în contul acestora. ART. 35 (1) Depozitele constituite pentru garantarea contractelor futures în numele unui membru compensator, dar în contul unui tert, sunt evidentiate separat de contul membrului compensator, la un nivel adecvat, conform cererii casei de compensatie, pentru a asigura solvabilitatea si protectia membrului compensator si a clientului pe care îl reprezinta. (2) Bursele de marfuri si casele de compensatie sunt obligate sa adopte reguli stricte privind confidentialitatea conturilor deschise în numele unui membru compensator, precum si în legatura cu structura acestor conturi. (3) Identitatea si structura conturilor nu vor putea fi cunoscute decât de catre Comisia operatiunilor la termen, printr-o cerere expresa, pentru cazurile prevazute la art. 11 lit. b), art. 18 lit. f) si h), art. 23 si 27 lit. b)-f), precum si de catre Comisia arbitrala a bursei, de catre o instanta judecatoreasca, în situatia solutionarii unui litigiu, sau de catre judecatorul sindic, în cazul procedurii de lichidare judiciara. CAP. 7 Sanctiuni ART. 36 (1) Comisia operatiunilor la termen este împuternicita sa aplice sanctiuni, în cazul încalcarii dispozitiilor prezentei ordonante sau regulamentelor pe care le-a emis în temeiul acesteia. (2) Constituie contraventii urmatoarele fapte, daca, potrivit conditiilor în care au fost savârsite, nu sunt prevazute de legea penala ca infractiuni: a) primirea unui ordin sau negocierea ofertelor, fara autorizare de functionare emisa de Comisia operatiunilor la termen; b) executarea unui ordin în mod discretionar; c) lipsa unei evidente separate în registrele contabile ale unei agentii de brokeraj între contractele futures si cu optiuni perfectate în cont propriu si contractele încheiate în contul unor terti; d) transmiterea si folosirea în interes propriu a informatiilor privilegiate si/sau confidentiale primite de la un client; e) primirea unui ordin sau negocierea unei oferte în contul unei persoane aflate în redresare sau lichidare judiciara; f) neexecutarea unui ordin sau a unui contract de catre o agentie de brokeraj, care produce prejudicii morale sau materiale unui client; g) tranzactii de lichidare, prin perfectarea unor contracte futures pentru acelasi tip de marfa, la aceeasi data si cu aceeasi scadenta sau compensate simultan; h) executarea unui ordin pentru perfectarea contractelor futures sau cu optiuni în afara localului bursei; i) transmiterea unui ordin de catre o agentie de brokeraj altei agentii de brokeraj, fara acordul clientului; j) nerespectarea dispozitiilor prevazute la art. 32; k) neînregistrarea contractelor futures si cu optiuni în registrul jurnal al bursei, în evidenta contabila a casei de compensatie, agentiilor de brokeraj sau clientilor acestora. ART. 37 (1) Savârsirea cu intentie sau din culpa a uneia din contraventiile prevazute la art. 36 se sanctioneaza de catre Comisia operatiunilor la termen cu: a) amenda, între un milion si zece milioane lei; cuantumul amenzilor va fi indexat periodic prin hotarâri ale Guvernului; b) retragerea temporara a autorizatiei de functionare pentru o perioada de la 1 la 6 luni sau anularea autorizatiei, în conformitate cu prevederile art. 6 lit. d) din prezenta ordonanta. (2) Savârsirea contraventiilor se constata de catre functionarii Comisiei operatiunilor la termen sau expertii sai, desemnati în acest scop. (3) Deciziile de sanctionare se aplica la sesizarea persoanelor prevazute la alineatul precedent de catre presedintele Comisiei operatiunilor la termen, vicepresedintele acesteia sau oricare alt membru al Comisiei, împuternicit în acest sens de catre presedintele Comisiei, în baza actelor de constatare si a probelor administrate, si îsi produc efectele de la data comunicarii lor. (4) Deciziile de aplicare a sanctiunilor administrative emise de catre Comisia operatiunilor la termen pot fi atacate, începând de la data comunicarii lor, la judecatoria competenta constituita în prima instanta, conform art. 2 lit. c) din Codul de procedura civila, precum si art. 1 si 6 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990. (5) Contraventiilor prevazute la art. 36 li se aplica prevederile Legii nr. 32/1968 privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor. CAP. 8 Solutionarea litigiilor ART. 38 (1) Litigiile aparute în legatura cu modul de executare a unui ordin de bursa sau a unui contract de brokeraj, precum si în legatura cu modul de executare a unui contract înregistrat la bursa se solutioneaza de catre o Camera arbitrala a bursei de marfuri. (2) Camera arbitrala a bursei de marfuri se organizeaza si functioneaza în conformitate cu dispozitiile Cartii a IV-a din Codul de procedura civila. CAP. 9 Dispozitii speciale privind lichidarea judiciara a agentiilor de brokeraj ART. 39 (1) Orice creditor a carui creanta are o cauza comerciala într-un contract de bursa perfectat de o agentie de brokeraj poate depune o cerere la tribunal pentru lichidarea judiciara a bunurilor agentiei de brokeraj debitoare, cu proba încetarii platilor. (2) Lichidarea judiciara a agentiilor de brokeraj se supune prevederilor din sectiunile a 6-a si a 7-a din cap. III din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizarii si lichidarii judiciare. ART. 40 (1) În cazul admiterii cererii de începere a lichidarii judiciare, toate conturile deschise pe numele agentiei de brokeraj debitoare la o banca sau casa de compensatie vor fi comunicate judecatorului sindic, la cererea acestuia, si vor fi tratate separat de conturile prin care agentia de brokeraj debitoare a efectuat tranzactii în contul clientilor sai. (2) Soldul rezultând din registrele si conturile deschise pe numele unei agentii de brokeraj debitoare nu va putea fi compensat cu soldul rezultând din conturile prin care agentia de brokeraj debitoare le-a deschis în contul clientilor sai. ART. 41 (1) Continuarea comertului la bursa, în tot sau în parte, dupa începerea procedurii de lichidare a unei agentii de brokeraj se poate face numai cu acordul creditorului sau majoritatii creditorilor, în limitele si conditiile pe care acestia le stabilesc. În caz contrar, toate contractele futures sau cu optiuni perfectate la bursa si nescadente la data începerii procedurii de lichidare se compenseaza conform regulilor de bursa. (2) Efectuarea comertului la bursa se face de catre agentia de brokeraj debitoare pâna la închiderea procedurii de lichidare sau de catre o alta agentie de brokeraj care a preluat comertul la bursa al agentiei de brokeraj debitoare. (3) Cererea de continuate a comertului la bursa pâna la închiderea procedurii de lichidare se introduce de catre creditori la tribunalul în raza caruia debitorul îsi are sediul principal. O data sesizat, tribunalul este obligat sa examineze cererea si documentele care o însotesc. Acestea trebuie sa cuprinda date cu privire la conturile deschise în numele agentiei de brokeraj debitoare pentru operatiuni în contul creditorilor sai, numarul si tipul de contracte nelichidate, clasa de produs contractata, calitatea si cantitatea acesteia sau tipul de activ monetar ori financiar si valoarea acestuia. (4) În cazul în care cererea este admisa, tribunalul dispune continuarea comertului la bursa si desemneaza agentia de brokeraj care va lichida sau executa la bursa contractele futures sau cu optiuni pe futures, nescadente la data introducerii cererii. (5) La bursa, compensarea contractelor futures sau cu optiuni înainte de scadenta sau executarea lor la scadenta se face în ordinea cronologica a perfectarii lor. ART. 42 Perfectarea unui contract la bursa în contul unui client al agentiei de brokeraj debitoare se face cu aprobarea judecatorului sindic, numai în cazul în care oferta a fost negociata cel mai târziu în termen de 5 zile de la primirea unui ordin de bursa, iar acesta a fost înregistrat la bursa pâna la formularea cererii creditorilor, de începere a procedurii de lichidare, sau ulterior, dar nu mai înainte de împlinirea termenului de 5 zile pentru executarea ordinului de bursa. ART. 43 Pentru toate contractele futures necompensate, judecatorul sindic este obligat prin lichidator sa ia toate masurile necesare pentru a raspunde la toate cererile casei de compensatie, în ceea ce priveste depunerea de garantii banesti în contul acestor contracte, în conformitate cu regulile stabilite de casa de compensatie, sa le compenseze cu acordul scris al titularului pâna cel mai târziu în ultima zi dinaintea declansarii procedurii de regularizare a platilor, sa le cesioneze unui tert sau sa emita notificare de executare, prin care îsi asuma obligatia de a livra sau plati o marfa în conformitate cu regulile de bursa. ART. 44 În toate cazurile în care cursul de bursa la o clasa de produs, activ monetar sau financiar depaseste valoarea garantiilor depuse în contul unui contract futures necompensat, pe care agentia de brokeraj debitoare l-a încheiat în contul unui client, atunci judecatorul sindic, prin lichidator, cu acordul titularului de contract, lichideaza acel contract, achita toate debitele catre casa de compensatie sau transfera contractul unei alte agentii de brokeraj care nu face obiectul lichidarii judiciare. CAP. 10 Dispozitii finale ART. 45 Este interzisa orice participare la capitalul unei burse de marfuri ce confera detinatorului sau detinatorilor mai mult de o treime din totalul drepturilor de vot în adunarea generala a actionarilor si care poate asigura astfel o pozitie de control. ART. 46 Bursele de marfuri sunt obligate sa pastreze registrele jurnal cel putin 5 ani. Copii de pe registrele jurnal vor fi transmise la sfârsitul fiecarui an financiar Comisiei operatiunilor la termen. Registrele jurnal vor putea fi verificate oricând, la cererea comisiei arbitrale a bursei, a unei instante judecatoresti sau a Comisiei operatiunilor la termen. ART. 47 La bursele de marfuri se pot efectua tranzactii cu active monetare în cadrul pietelor la termen sau cu optiuni, în baza autorizatiei acordate de catre Banca Nationala a României. ART. 48 Bursele de marfuri înfiintate înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonante se vor reorganiza si vor functiona cu avizul Comisiei operatiunilor la termen. ART. 49 În termen de 60 zile de la data publicarii prezentei ordonante în Monitorul Oficial al României, Comisia operatiunilor la termen va emite reglementari. În aplicarea dispozitiilor art. 3 lit. l), art. 31 alin. (1) lit. a) si alin. (2) si (3), precum si art. 32 alin. (2) si (3), care privesc piata la disponibil, Comisia operatiunilor la termen va emite reglementari speciale. PRIM-MINISTRU VICTOR CIORBEA Contrasemneaza: Ministru de stat, ministrul reformei, Ulm Spineanu Ministru de stat, ministrul industriei si comertului, Calin Popescu-Tariceanu Presedintele Agentiei Nationale pentru Privatizare, Valentin M. Ionescu --------------------