Lipsa unei culturi investitionale in Romania, determinata de jumatate de secol de functionare centralizata a economiei, dar si de lipsa unei informatii clare, corecte si complete cu privire la alternativele de plasare a economiilor disponibile in prezent pe piata financiara a Romaniei, a determinat aparitia unor situatii grave cu un impact negativ asupra perceptiei acestor investitii in tara noastra. In cadrul acestui articol ne vom referi la comportamentul investitional in tara noastra (cu referire mai detaliata la investitia in fondurile mutuale), recenta criza a Fondului National de Investitii, cauzele care au determinat-o si modul in care aceasta ar fi putut fi evitata, modul in care trebuie abordata investitia in fondurile mutuale pe viitor.

Pentru prezentarea acestor aspecte, ne vom baza si pe rezultatele Studiului de Marketing Financiar realizat de IRSOP in luna mai 2000, inainte de declansarea crizei FNI. Acest studiu s-a realizat pe un esantion aleator reprezentativ de gospodarii urbane din Romania, cu venituri lunare de cel putin 6.000.000 lei si a avut drept obiectiv stabilirea comportamentului investitional al persoanelor cu venituri peste medie din tara noastra.

Avand in vedere rezultatele acestui studiu, rezultate analizate prin prisma recentelor probleme inregistrate de FNI, se constata ca principala problema existanta la nivelul investitorului este lipsa unei informari si analize atente a modului in care sunt plasati banii precum si lipsa unei urmariri ulterioare a investitiilor proprii. Desigur, aceasta lipsa de informare reprezinta numai una din cauzele situatiei prezente, printre alte cauze numarandu-se lipsa unei supravegheri si reglementari corespunzatoare din partea autoritatilor cu competenta in acest domeniu (cauza cea mai importanta a crizei FNI), insuficienta transparenta a societatilor ce opereaza pe piata financiara (banci, fonduri de investitii, etc) sau existenta unui cadrul legislativ necorespunzator.

In tara noastra decizia de plasare a banilor intr-un anume instrument financiar si performantele respectivului instrument nu sunt corelate cu riscurile pe care o asemenea investitie le presupune. Performante bune si o reclama agresiva nu constituie in nici un fel o garantie pentru eficienta unei investitii, analiza ce trebuie sa preceada aceasta investitie impunandu-se a fi mult mai complexa. Decizia de plasare a banilor pe piata financiara presupune un efort din partea investitorului – efortul de informare prin intermediul presei de specialitate, internetului; contactul direct cu societatile implicate (societati de administrare a investitiilor, societati de valori mobiliare, etc). In conditiile instabilitatii pietei financiare din tara noastra (aflata inca intr-o etapa de formare) si a insuficientei reglementari si supravegheri a acesteia, investirea banilor si asteptarea ca acestia sa se multiplice de la sine, fara nici o informare sau anliza prealabila si ulterioara, poate aduce prejudicii investitorilor, asa cum se poate constata in recentul caz al FNI.

Problemele cu care se confrunta societatea romaneasca ce decurg din procesul tranzitiei catre o economie de piata genereaza dificultati la nivelul fiecarei gospodarii in parte. Astfel, din 3,76 milioane gospodarii in mediul urban (dintr-un total de 7,8 milioane la nivelul intregii tari), numai 376.000 gospodarii inregistraza un venit lunar mai mare de 6.000.000 lei (acestea din urma reprezentand si esantionul studiului de marketing financiar realizat de IRSOP). Dintre acestea, in 1999 una din 10 gospodarii (10%) au avut o situatie financiara dificila, doua din 10 (19%) o situatie "nici dificila, nici usoara", iar doua treimi au avut o situatie "acceptabila". Numai una din 20 de gospodarii (5%) au inregistrat o situatie financiara "foarte buna" in anul 1999.

Astfel, comparativ cu 1998, in anul 1999 aproape o treime (29%) din gospodariile intervievate au avut o situatie financiara mai proasta, circa 3 din 10 gospodarii (29%) au avut o situatie neschimbata, iar circa 4 din 10 (42%) au avut o situatie mai buna. Majoritatea celor intervievati (66%) considera ca in anul 2000 situatia financiara a gospodariei lor se va imbunatati, iar numai 1 din 7 (14%) gospodarii considera ca situatia lor financiara se va deteriora.

Datorita acestei situatii dificile numai 20% din totalul gospodariilor intervievate reuseste sa faca economii in mod regulat, in timp ce 62% economiseste sporadic, iar 18% nu economiseste deloc. Dintre gospodariile care economisesc in mod regulat, suma medie pastrata lunar este de 1.927.000 lei (25% din veniturile gospodariei). Lipsa informarii determina ca majoritatea celor care economisesc sa intentioneze in urmatoarele 12 luni sa plaseze banii in banci comerciale si CEC (51%), sa incheie o polita la o societate de asigurari (38%) sau sa depuna valuta in banci comerciale (17%) – mai multe raspunsuri posibile:

Numai 9% din totalul celor intervievati intentioneaza sa nivesteasca in fonduri mutuale in urmatoarele 12 luni (iar acest procent cunoaste probabil in prezent o diminuare drastica, datorita problemelor inregistrate de FNI). Segmentul monetar atrage astfel marea majoritate a economiilor populatiei. Dintr-un esantion de 11 banci comerciale la care se adauga si Casa de Economii si Consemnatiuni, increderea in aceste institutii se prezinta astfel (raspunsuri pe o scara de la 1 – lipsa incredere pana la 4 – foarte multa incredere):

Dupa cum era de asteptat, cea mai mare incredere (2,9 puncte din maxim 4) este inregistrata de CEC. Aceasta pozitie favorabila a CEC-ului in topul celor mai credibile institutii bancare din Romania are doua cauze: pe de o parte garantarea integrala de catre stat a sumelor depuse (acesta fiind, in esenta, un semnal pozitiv, in ideea in care depunatorii sunt interesati si de siguranta sumelor depuse, nu numai de randamentul acestora), iar pe de alta parte perceptia Casei de Economii si Consemnatiuni ca o institutie solida, puternica si credibila. Aceasta din urma motivatie pozitioneaza si Banca Comerciala Romana pe locul al doilea al clasamentului. Insa cea mai importanta concluzie a graficului de mai sus este faptul ca increderea populatiei in anumite banci nu este neaparata corelata cu soliditatea respectivelor institutii bancare. Astfel, cel mai graitor exemplu este pozitionarea Bancii Internationale a Religiilor pe locul 6 (banca ce in prezent se confrunta cu probleme grave) si a filialei romanesti a ABN Amro Bank pe penultimul loc. O posibila cauza a acestei situatii o poate constitui lipsa de informare cu privire la institutiile bancare ce activeaza in Romania, o solutie fiind o mai mare transparenta a acestor institutii, concretizata, spre exemplu, prin publicarea regulata a unor indicatori specifici (procentul creditelor neperformante, gradul de lichiditate, etc) si a rezultatelor economico-financiare.

Revenind la destinatiile economiilor populatiei pentru urmatoarele 12 luni, surprinzator este procentul celor care intentioneaza o investitie in actiuni cotate in urmatoarele aceasta perioada – 16% din totalul celor intervievati. Mai mult, un procent de 9% din totalul persoanelor intervievate urmareste regulat evolutia actiunilor cotate la Bursa de Valori, in timp ce 52% din cei intervievati urmaresc sporadic actiunile cotate, iar 39% niciodata. Interesul pentru actiunile cotate (desigur, mai ridicat in cadrul esantionului sondajului IRSOP, reprezentat de gospodarii din mediul urban cu venituri lunare peste medie) arata faptul ca piata de capital are un potential destul de ridicat in tara noastra, potential ce nu este utilizat in totalitate datorita unor probleme ce tin atat de aceasta piata (lipsa de informare si transparente), dar in special de probleme macroeconomice (saracie, climat financiar instabil caracterizat prin rate ridicate ale inflatiei, evolutii nefavorabile ale societatilor cotate, etc). Cele mai atractive actiuni cotate, in opinia celor intervievati, sunt:

Se observa ca pentru persoanele intervievate atractivitate actiunilor cotate este strans legata de notorietatea societatilor emitente (si, probabil, de localizarea acestora in raport cu domiciliul celor intervievati) si mai putin de performantele acestor actiuni la bursa de valori. Astfel, pe primul loc se situeaza (poate intamplator) actiunile Alro, care sunt intr-adevar printre cele mai interesante din piata. Situarea actiunilor Dacia Pitesti pe locul doi este insa mai putin explicabila, avand in vedere performantele slabe ale acestor actiuni in piata. Poate cu exceptia Terapia, nici celelalte actiuni mentionate nu ar avea ce cauta intr-un astfel de top. Se remarca insa absenta actiunilor Societatilor de Investitii Financiare (care, prin dividendele acordate anual, reprezinta o alegere buna pentru micul investitor, insa, probabil, cotarea lor relativ recenta nu le-a inclus in categoria "actiunilor cotate la bursa" in perceptia celor intervievati) sau a actiunilor vreunei societati infiintate dupa 1989 (ca de exemplu Banca Transilvania, care de asemenea a adus satisfactii mari investitorilor).

Trebuie notat ca acest interes relativ ridicat al celor intervievati pentru actiunile cotate ne permite sa apreciem ca, in conditiile unei economii mai performante, si implicarea societatilor comerciale pe piata de capital (in calitate de emitenti si investitori) ar fi mai ridicata, tinand cont de calitatea celor intervievati de angajati, manageri sau actionari ai unor societati comerciale.

Revenind la investitia in fondurile mutuale, se constata ca 57% din persoanele chestionate de IRSOP nu au incredere in aceste instrumente investitionale (de retinut ca acest sondaj a fost realizat inaintea crizei FNI, deci procentul actual poate fi mai mare), in timp ce 29% nu stiu daca au incredere. Numai 14% din cei intervievati au declarat ca ar avea incredere in fondurile mutuale. Referitor la investitii efective, numai 6% din cei intervievati au declarat ca ar avea bani investiti in fonduri, iar, dintre acestia, 84% alesesera FNI.

Este de interesant de notat cum, la numai cateva zile inaintea declansarii crizei, cel mai mare procent de incredere din partea celor intervievati l-a obtinut Fondul National de Investitii (FNI). Dupa cum s-a putut remarca ulterior, increderea in acest fond s-a bazat exclusiv pe performantele (declarate) ale acestuia, fara a lua in calcul si riscul unei asemenea investitii. Ce reprezinta de fapt acest risc? Probabilitatea ca o anumita performanta sa nu fie atinsa. Avand in vedere gradul ridicat de risc al investitiei in FNI, pentru marea masa a investitorilor in acest fond (investitori cu aversiune la risc, care nu erau dispusi sa piarda bani), ar fi fost mai eficient un castig mai mic, cu o probailitate mai mare (ca in cazul altor fonduri mutuale, cu plasamente preponderent monetare), decat un castig mai mare, dar cu o probabiltate mai mica (asa cum a fost cazul FNI).

In cazul Fondului National de Investitii, doua aspecte trebuie luate in discutie, referitor la prabusirea acestui fond. In primul rand trebuie discutata politica "oficiala", declarata a fondului. "Strategia" "specialistilor" societatii de administrare a constat in investitii masive in actiuni necotate. Aceste investitii, ce au depasit la un moment dat peste 80% din activ si au reprezentat o constanta in activitatea fondului din ultimii ani (in momentul declansarii crizei, peste 44% din activ era investit in actiuni necotate) ar fi generat cresterile spectaculoase ale fondului (conform acestor "specialisti"), cresteri ce depaseau cu mult performantele oricarui alt fond din Romania. Structura activului fondului era publicata in presa economica lunar, in rapoartele Uniunii Nationale a Organismelor de Plasament Colectiv (UNOPC) si ar fi trebuit sa fie pusa la dispozitia investitorilor si de societatea de administrare. Astfel, oricare din zecile de mii de investitori in fond ar fi putut sa observe strategia anormala a fondului si sa traga concluziile ce se impuneau: era practic imposibila obtinerea unor performante ca ale FNI pe baza unor actiuni necotate care nu au un pret de piata si nici lichiditatea asigurata de o piata organizata. O asemenea pondere a actiunilor necotate incalca normele de prudenta pe care un administrator de fond ar trebui sa le respecte in activitatea sa. Mai mult, aceasta pondere incalca si reglementarile legale, avand in vedere faptul ca Regulamentul 9/1996 privind constituirea si functionarea fondurilor deschise de investitii, societatilor de investitii, societatilor de administrare si societatilor de depozitare emis de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare si Ordonanta Guvernului 24/1993, mentioneaza explicit ca ponderea maxima a actiunilor necotate in activul unui fond mutual este de 10%. Actiunile necotate incluse in activul fondului au fost supraevaluate, preturile la care acestea erau incluse in activ depasind de zeci de ori valoarea contabila a respectivelor actiuni (nemaivorbind de posibila valoare de vanzare a acestor aciuni); de asemenea, nici in cadrul acestor actiuni necotate nu s-au respectat norme de prudenta, diversificare si transparenta (anterior crizei fondul nefacand publica structura acestor detineri). Incalcarea sistematica a normelor de prudenta si a reglementarilor legale de catre FNI ar fi trebuit sa trezeasca suspiciunea investitorilor, cu atat mai mult cu cat FNI inregistra performante imposibil de justificat, performante ce le depaseau cu mult pe cele ale celorlalte fonduri, fonduri ce au ales plasamente preponderent monetare si ale caror performante puteau (si pot) fi justificate si cuantificate. Se pare, insa, ca tocmai aceste performante au contat in ochii investitorilor.

Al doilea aspect ce trebuie mentionat in legatura cu criza FNI este cu mult mai grav, insa imposibil de anticipat si prevazut inaintea declansarii crizei: departe de a fi un fond de investitii, FNI a fost numai un paravan pentru un furt organizat, pe de o parte din economiile investitorilor care au depus sume in fond, iar pe de alte parte din resursele statului, in acest din urma caz prejudiciul manifestandu-se prin vanzarea catre institutii ale statului precum Banca Agricola a unor actiuni necotate la preturi mult supraevaluate. Banii astfel sustrasi au luat destinatii necunoscute in conformitate cu "planurile" celor care au pus la cale acest furt sistematic. La momentul actual, ceea ce a ramas din activul impresionant raportat de FNI sunt o serie de actiuni ncotate a caror valoare este de zeci de ori mai mica decat cea inclusa in activ si cateva miliarde de lei prin conturi (fata de peste 1.500 de miliarde – lichiditati pe care le declara fondul si pe care se bazau multi din investitori in cazul declansarii unei crize). Mai mult, se pare ca insusi activul declarat al fondului inainte de criza era mai mic fata de depunerile efective ale investitorilor si cresterea aferenta acestora.

Desigur se poate pune intrebarea cum a fost permisa existenta si functionarea nestingherita timp de mai multi ani unui astfel de "fond" de catre institutia special creata pentru supravegherea si reglementarea pietei de capital (si, deci, si a fondurilor de investitii) – Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare. Intrebarea ramane, desigur, fara raspuns.

Ceea ce este foarte important de retinut este ca FNI nu a fost o institutie financiara eficienta si profitabila pentru investitori si care a intrat in criza datorita retragerilor masive efectuate pe fondul unor zvonuri "destabilizatoare". FNI a fost paravanul pentru un furt organizat, iar acest lucru trebuie inteles ca atare; evolutia FNI in parametrii de pana acum nu putea continua la nesfarsit, un deznodamant ca cel actual fiind o consecinta inevitabila a ilegalitatilor inregistrate in activitatea fondului.

De asemenea trebuie mentionat ca statul nu este obligat si nu trebuie sa ii despagubeasca pe investitorii in fond. Asa cum, probabil, marea majoritate a acestora nu stia, investitia in fond nu poate fi garantata. Chiar daca in prospectul fondului exista o clauza de garantare a investitiei initiale in fond, aceasta clauza reprezinta o noua ilegalitate, atat din partea administratorului care a inclus-o in prospect, cat si din partea CNVM care a avizat un astfel de prospect. Contractul incheiat in acest scop cu CEC (atentie! la mult timp dupa avizarea prospectului de catre CNVM) reprezinta de asemenea o incalcare a legilor si a principiilor care ar trebui sa stea la baza activitatii CEC (de altfel, se pare ca acest contract era nul la momentul declansarii crizei, prin neplata unor sume de catre SOV Invest catre CEC). De asemenea o prevedere importanta a Regulamentului 9/1996 (si care trebuia inclusa si in prospectul FNI) este cea conform careia "Investitiile in fonduri nu sunt depozite bancare, iar bancile, in calitatea lor de actionar al unei societati de administrare sau ca membru initial al fondului, nu ofera nici o garantie investitorului", astfel incat prezenta CEC si, pentru o perioada de timp, a Bancii Agricole in actionariatul SOV Invest, administratorul FNI, nu obliga cu nimic aceste institutii fata de investitori.

Lungul sir al ilegalitatilor FNI se continua cu absenta unei banci depozitare a acestui fond la momentul declansarii crizei. Dupa cum se stie, societatea depozitara a unui fond are drept rol incredintat de lege, pe langa pastrarea in siguranta a activelor fondului, certificarea

operatiunilor acestuia, reprezentand o garantie suplimentara pentru investitorii in fond cu privire la corectitudinea operatiunilor sale.

Trebuie memtionat ca toate considerentele de mai sus sunt probabil valabile si pentru Fondul National de Acumulare, celalalt fond administrat de SOV Invest, care a urmat aceeasi "strategie" ca si FNI. Nici FNA nu avea o banca depozitara la momentul crizei; de asemenea, FNA raporta performante imposibil de justificat si detinea investitii in actiuni necotate peste limita maxima admisa de lege.

Investitorii in FNI ar fi putut evita pierderea unor sume importante de bani ocolind acest fond, pe baza informatiilor publice referitoare la performantele nejustificat de mari in raport cu celelalte fonduri si posibilitati de investitie pe piata romaneasca (depozite bancare si titluri de stat) si a structurii de plasament si, implicit, a gradului de risc. Chiar daca pentru marea parte a acestor investitori performantele mari s-au dovedit o tentatie prea mare, acestia au nesocotit o regula de aur a oricarui investitor: diversificarea. In cazul in care sumele plasate in FNI ar fi fost investite in mai multe fonduri mutuale (desigur, administrate de societati diferite), atunci pierderea investitorilor ar fi fost limitata, in conditiile in care, celelalte fonduri ce activeaza pe piata romaneasca si-au continuat evolutia normala in aceasta perioada, plasamentele lor preponderent monetare si desfasurarea unei activitati corecte, prudente si transparente ferindu-le de probleme. Astfel, este gresit a considera segementul fondurile mutuale in ansamblu si modul de functionare a acestora ca fiind raspunzatoare pentru criza FNI si FNA.

Cum trebuie abordata investitia in fondurile mutuale pe viitor, in conditiile in care piata financiara si piata de capital nu au depasit inca stadiul de formare, iar evenimente nedorite mai sunt inca posibile? In primul rand, trebuie constientizat faptul ca investitia in fonduri implica un anumit grad de risc, care desi redus, exista. Acest grad de risc are doua coordonate:

• pe de o parte posibilitatea scaderii valorii unitatii de investitie ca urmare a strategiei de investitii a fiecarui fond si a parametrilor pietei financiare. Variatia unitatii de investitie atat in sens negativ cat si in sens pozitiv reprezinta o evolutie normala pentru fondurile de pe pietele dezvoltate. Asa cum investitia in actiuni cotate la bursa de valori poate inregistra cresteri dar si scaderi ale valorii (iar in acest din urma caz, investitorii nu merg la primul ministru pentru recuperarea investitiei), tot la fel si investitia in fonduri poate inregistra asemenea scaderi. Prin acest risc investitia in fonduri se deosebeste fundamental de un depozit bancar, iar acest lucru trebuie inteles ca atare de catre investitori.
• Pe de alta parte posibilitatea teoretica de intrare in criza a unui fond si de incetare a operatiunilor acestuia, posibilitate ce exista, insa, si in cazul bancilor, societatilor comerciale ale caror actiuni sunt cotate la bursa, etc. Si in acest caz, insa, investitia in fonduri se deosebeste de un depozit bancar: in timp ce sumele depuse de persoane fizice in banci sunt garantate (in limita unui anumit plafon), sumele depuse in fonduri mutuale nu beneficiaza de o asemenea garantie.

In aceste conditii informarea investitorilor anterior depunerii de sume in fonduri reprezinta o cerinta fundamentala. Prin aceasta informare se intelege nu numai analiza performantelor unui fond, ci si a altor parametri precum: gradul de risc, structura plasamentelor, costurile investitiei (comisioane), operativitate, transparenta, etc. Transparenta din partea unui fond nu reprezinta zeci de milioane de lei (din banii investitorilor, desigur) cheltuiti pe reclame televizate sau in mass-media, ci asigurarea unui prospect de emisiune pentru fiecare investitor, prezentarea sistematica a structurii de plasament si a gradului de risc, contact direct cu investitorii, etc.

Ca incheiere, trebuie mentionat faptul ca cele doua principii ce trebuie sa stea la baza oricarei investitii – informarea si diversificarea – trebuie sa stea la baza oricarei investitii pe piata financiara (nu numai a investitiei in fonduri), pentru evitarea unor consecinte nedorite.